Locuitorii raionului Șoldănești au avut posibilitatea să mulțumească pe viu Guvernului Japoniei pentru suportul financiar acordat unor instituții din raion. Masanobu Yoshii, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, a efectuat o vizită de lucru la câteva instituții publice din orașul Șoldănești. Printre acestea se numără și Spitalul raional unde, în ultimul deceniu, poporul japonez a investit circa 100 mii dolari.
Oficialul japonez, însoţit de preşedinta raionului Svetlana Rotundu şi directorul Spitalului raional Şoldăneşti Veceaslav Palii a mers la Spitalul raional să vadă cum au fost valorificate resursele financiare oferite de guvernul țării sale. Administrația instituției i-a arătat dlui Yoshii utilajele și echipamentele medicale procurate, inclusiv un scanner cu ultrasunet și un inhalator modern în secția de pediatrie.
Ambasadorul s-a arătat mulțumit de achizițiile făcute de administrația instituției medico-sanitare. Veceaslav Palii, directorul spitalului, a menționat că grație acestui ajutor locuitorii din raion au obținut acces la servicii medicale mult mai calitative. Pacienta A.Pascari a precizat că de acum locuitorii raionului nu mai sunt nevoiți să meargă pentru investigații la o distanță de 100 km, în capitală.
Masanobu Yoshii a mai vizitat LT ”Ștefan cel Mare”, satul Cobâlea și Mănăstirea Cușelăuca.
Natalia Rotari
Source: cuvintul.md