Alocaţii pentru nou-născuţi

Peste 30 de mame din or. Orhei au primit luni alocații pentru nou-născuți în sumă de șapte și zece mii de lei. Potrivit unui comunicat de presă difuzat de Primăria Orhei, suportul financiar este acordat de primarul de Orhei, Ilan Șor. În comunicat nu se concretizează din ce surse sunt plătite aceste alocaţii.

Proiectul de alocare a capitalului matern pentru nou-născuți a fost pus în aplicare acum un an. Ajutorul financiar este acordat suplimentar indemnizației unice la naștere alocată de către stat, care este de doar 3.100 de lei pentru primul copil și de 3.400 de lei pentru bebelușii născuți ulterior.

În comunicat se precizează că, în decurs de un an, de capital matern din partea lui Ilan Şor au beneficiat peste 200 de femei. Procedura de solicitare a plății a fost simplificată și nu necesită bătaie de cap cu documentele.

Mamele și-au exprimat mulțumirea pentru acest sprijin. După spusele lor, banii le compensează o bună parte a cheltuielilor de primă necesitate și “un copil nu devine un motiv de reducere a bugetului, dar o bucurie adevărată”, se mai menţionează în comunicat.

Foto: realitatea.md

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns