2 martie 2020 în provincie: mitinguri de comemorare, depuneri de flori, servicii divine

Pe 2 martie c., în centrele raionale Rezina, Şoldăneşti, Orhei şi Teleneşti au avut loc manifestaţii dedicate aniversării de 28 de ani de la începutul Războiului la Nistru.

La Rezina, combatanţi, poliţişti, funcţionari, reprezentanţi ai colectivelor de muncă au participat la un miting de comemorare a celor care şi-au jertfit viaţa şi sănătatea apărând cu arma în mâini independenţa şi integritatea ţării, după care au depus flori la complexul memorial din piaţa centrală a oraşului.

Combatanţii din raionul Şoldăneşti, adunaţi în centrul raional, au purtat portretele celor opt camarazi care şi-au pierdut viaţa, pe care le-au depus, împreună cu florile recunoştinţei, la răstignirea înălţată în cinstea eroilor căzuți în conflictul armat de la Nistru (în imagine).

In cadrul mitingului s-a menţionat că în acele lupte au participat 358 de locuitori ai raionului Şoldăneşti, dintre care 8 ostaşi au căzut, iar alte zeci s-au ales cu răni fizice şi spirituale.

Ansamblul Folcloric „Lozioara” a intonat compoziţii muzicale tematice. Cu discursuri de omagiu adus veteranilor au venit președintele raionului Șoldănești, Nicolae Mândru, deputata în Parlamentul Republicii Moldova, Svetlana Rotundu, Andrei Bulat, participant și veteran al conflictului de pe Nistru. Şeful interimar al IP Şoldăneşti, Veaceslav Dascăl, a dat citire Ordinului din 27 februarie 2020 al MAI prin care, în semn de recunoştinţă pentru bărbăţie şi spiritul de sacrificiu manifestat în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, pentru aportul la educarea patriotică a tinerei generaţii, precum şi pentru contribuţia la realizarea obiectivelor prioritare ale MAI au fost decoraţi cu „Crucea pentru merit” de clasa II Vladimir Rusu şi Ştefan Sofroni şi a înmânat decoraţiile în mod solemn veteranilor, relatează soldanesti.md.

La Teleneşti manifestaţiile au demarat cu o adunare a celor peste 200 de veterani ai războiului de la Nistru, care și-au ales un nou președinte al organizației – Ion Sofronescu, pensionar MAI, locotenent-colonel de poliție în rezervă, şi doi vicepreşedinţi – Veaceslav Paladi și Andrei Chihai. 

Ulterior veteranii, alături de alţi teleneşteni, s-au deplasat la Memorialul din oraş, unde a avut loc o depunere de flori și un miting de comemorare, deschis de vicepreşedintele raionului, Alexandru Tăburceanu. “Lumea nu trebuie să uite de acel război, de eroii căzuți şi să facă tot posibilul ca îngerul păcii să domine asupra țării noastre”, a remarcat dl Tăburceanu.

Alexandru Isac, celălalt vicepreședinte al raionului, a menționat că abea trecuse de 20 de ani când a fost trimis la Nistru:

”Activitatea mea în poliție am început-o în luptele de la Nistru. Eram dotați sumar, la început – cu un pistol-mitralieră la trei polițiști, pe care-l transmiteam unul altuia când păzeam podul de la Dubăsari. Dar sentimentul datoriei era cel mai mare argument care ne-a ajutat să rezistăm”, a menționat dl Isac. 

Boris Crețu, pensionar MAI, a ținut să atenționeze că nu a fost un război civil: ”A fost evidentă implicarea Armatei a 14-a cu armament greu și militari-profesioniști. Împotriva detaşamentelor noastre de poliţişti şi voluntari au fost folosite tancuri, instalații reactive şi militari instruiţi din armata rusă”.

După miting a avut loc un serviciu divin oficiat de preoții catedralei ”Sfântul Ilie” din Telenești și o masă de pomenire.

Evenimente de comemorare au mai avut loc la Chițcani, Chiștelnița, Hirișeni și Inești, unde sunt înhumați cei patru eroi căzuți la Nistru. Alți aproape 80 de combatanţi au trecut în nefiinţă pe parcursul celor 28 de ani.

Depuneri de flori și un miting de comemorare a avut loc şi la monumentul eroilor căzuți în luptele pentru independența Patriei la Orhei. Un serviciu divin în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă a fost oficiat de către un sobor de preoți, după care au vorbit Dinu Țurcanu, președintele raionului, Pavel Verejan, primarul municipiului, Andrei Calcea, președintele Asociației vete-ranilor războiului de la Nistru. Potrivit datelor oficiale, peste 1000 de combatanți orheieni au participat la războiul din 1992, dintre care 9 au căzut pe câmpul de luptă. În prezent 5 instituții de învățământ preuniversitar din raionul Orhei poartă numele eroilor, iar 16 veterani au fost decorați cu Ordinul „Ștefan cel Mare” (6 post-mortem) și 10 – cu Ordinul „Credință Patriei”.

Tudor Iaşcenco, Victor Sofroni, Ion Cernei

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns